Skip to main content

Electro-System

Program Baterii AFM 2026: finanțare, punctaj și Ghid

În ce etapă se află programul AFM pentru baterii 2026

Programul AFM Baterii 2026, stadiu actual: Ghidul final al Programului AFM pentru baterii a fost publicat în Monitorul Oficial. Condițiile prezentate în articol sunt definitive. AFM urmează să comunice perioada de înscriere și detaliile operaționale ale sesiunii.

Ghidul final AFM Baterii 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial luni 14.09. 2026. Află ce prevede și ce urmează până la deschiderea înscrierilor.

Ministerul Mediului a publicat forma finală a Ghidului, după analizarea a peste 200 puncte de vedere.

Ghidul final a fost aprobat prin Ordinul MMAP nr. 1.904/2026 și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 14 septembrie 2026.

AFM urmează să anunțe perioada de înscriere și detaliile operaționale ale sesiunii.

Program Baterii AFM 2026, pe scurt:

  • Buget anunțat: 400 milioane lei
  • Finanțare maximă: 15.000 lei, TVA inclus
  • Procent finanțat de AFM: maximum 75%
  • Contribuție proprie: minimum 25%
  • Beneficiari: persoane fizice cu statut de prosumator
  • Capacitate minimă eligibilă a sistemului de stocare: 10 kWh (redusă de la 12kWh)
  • Standard de cost maxim eligibil: 1.500 lei/kWh (majorat de la 1250 lei)
  • Selecția proiectelor: în ordinea descrescătoare a punctajului, în limita bugetului
  • Statut: Ghid final aprobat și publicat în Monitorul Oficial la 14 septembrie 2026
  • Înscrieri: perioada și detaliile operaționale urmează să fie anunțate de AFM

Cine poate aplica pentru finanțarea unei baterii

Programul se adresează persoanelor fizice care au calitatea de prosumator la momentul înscrierii.

(Art. 5 alin. 1 și art. 15 alin. 1 lit. a din Ghidul publicat în Monitorul Oficial)

Sistemul fotovoltaic existent poate fi instalat printr-un program Casa Verde sau integral din fonduri proprii. Ghidul nu condiționează eligibilitatea de modul în care a fost finanțat sistemul fotovoltaic existent.

Solicitantul trebuie să îndeplinească și următoarele condiții – prevăzute de art. 15 alin. 1 din Ghidul final:

  • să aibă achitate obligațiile către bugetul de stat;
  • să nu aibă obligații restante la bugetul local al localității de domiciliu și, dacă adresa proiectului este diferită, nici la bugetul local al localității în care se implementează proiectul;
  • să folosească energia de la locul de consum în scop casnic; dacă la aceeași adresă se desfășoară activități economice, consumul acestora trebuie contorizat separat;
  • să nu fi primit, să nu primească și să nu solicite altă finanțare publică pentru aceleași cheltuieli eligibile.

 

Simpla înregistrare a sediului social sau fiscal al unei firme la adresa proiectului nu este menționată în forma finală a Ghidului drept motiv automat de neeligibilitate. Criteriul urmărit este utilizarea energiei pentru activități economice sau profesionale și, atunci când acestea există, contorizarea separată a consumului.

Deținerea unei baterii instalate anterior nu mai reprezintă, prin ea însăși, un criteriu de neeligibilitate. Sistemul de stocare achiziționat prin program trebuie însă să fie nou (art. 16 alin. 1 lit. c). Totodată, aceleași cheltuieli nu pot fi finanțate de două ori din fonduri publice (art. 15 alin. 1 lit. d).

Bateria finanțată trebuie să deservească exclusiv locul de consum și de producere pentru care solicitantul are calitatea de prosumator (art. 16 alin. 1 lit. f).

Gospodăriile off-grid nu sunt eligibile deoarece proiectul trebuie să deservească un sistem fotovoltaic racordat la rețeaua electrică de distribuție (art. 16 alin. 1 lit. b) și solicitantul trebuie să aibă calitatea de prosumator (art. 15 alin. 1 lit. a). Mai mult, dosarul trebuie să includă contractul de prosumator și certificatul de racordare (art. 18 alin. 1 lit. f și g).

Ce capacitate trebuie să aibă bateria

Potrivit Ghidului final, sistemul de stocare trebuie să aibă o capacitate de minimum 10 kWh. Pragul a fost redus de la 12 kWh, cât prevedea proiectul inițial.

Capacitatea solicitată la finanțare influențează punctajul proiectului. Fiecare kWh aduce 2,5 puncte, până la maximum 50 de puncte.

Formula stabilită prin Ghid este:
Capacitatea bateriei (kWh) × 2,5 puncte

De exemplu:

10 kWh = 25 puncte
12 kWh = 30 puncte
15 kWh = 37,5 puncte
20 kWh = 50 puncte

peste 20 kWh = maximum 50 de puncte.

O baterie de 20 kWh obține punctajul maxim pentru acest criteriu. Se poate instala și o capacitate mai mare, însă aceasta nu aduce puncte suplimentare, iar finanțarea AFM rămâne plafonată la 15.000 de lei.

Capacitatea instalată poate fi egală cu sau mai mare decât cea declarată la înscriere, fără modificarea punctajului. Dacă se instalează o capacitate mai mică, iar aceasta conduce la un punctaj inferior celui acordat inițial, AFM nu decontează cheltuielile proiectului.

Ghidul stabilește pragul administrativ și modul de calcul al punctajului, dar nu impune o relație matematică între capacitatea bateriei, puterea panourilor și consumul gospodăriei. De aceea, alegerea tehnică ar trebui făcută în funcție de producția sistemului fotovoltaic, profilul de consum al casei, compatibilitatea cu invertorul existent și modul în care va fi utilizată energia stocată.

Punctajul stabilește poziția proiectului în clasament. Dimensionarea corectă stabilește ce baterie poate funcționa eficient în sistemul respectiv.

Formulările se bazează pe art. 16, art. 19 și art. 26 din Ghidul publicat în Monitorul Oficial.

Cât poți primi prin Programul Baterii AFM 2026

Finanțarea acordată de AFM poate acoperi maximum 75% din valoarea totală a proiectului, fără să depășească 15.000 de lei, TVA inclusă. Finanțarea se acordă exclusiv pentru cheltuielile eligibile prevăzute în Ghid.

În același timp, se aplică un standard de cost maxim eligibil de 1.500 de lei/kWh de capacitate instalată, TVA inclusă. Sumele care depășesc acest standard sunt suportate de beneficiar din fonduri proprii și sunt incluse în contribuția proprie.

Beneficiarul trebuie să asigure o contribuție proprie de minimum 25% din valoarea totală a proiectului. Tot din contribuția proprie sunt suportate cheltuielile neeligibile și diferența dintre valoarea totală a proiectului și finanțarea acordată de AFM.

Sunt eligibile cheltuielile pentru:

  • achiziția unui sistem de stocare cu o capacitate de minimum 10 kWh,
  • montajul și punerea în funcțiune a sistemului,
  • TVA aferentă acestor cheltuieli.

Dacă sistemul fotovoltaic existent nu are un invertor hibrid compatibil cu bateria, acesta poate fi instalat cel târziu până la punerea în funcțiune a sistemului de stocare. Achiziția, montajul și punerea în funcțiune a invertorului hibrid sunt cheltuieli neeligibile și se suportă integral din contribuția proprie, conform art. 6 alin. (2) din Ghidul final.

Contribuția proprie influențează și punctajul proiectului.

Formula prevăzută de Ghid este:

Punctaj contribuție proprie = 30 × contribuția proprie / finanțarea acordată de AFM

Pentru o contribuție exprimată ca procent din valoarea totală a proiectului:

  • contribuție proprie de 25% și finanțare AFM de 75% = 10 puncte
  • contribuție proprie de 40% și finanțare AFM de 60% = 20 de puncte;
  • contribuție proprie de 50% și finanțare AFM de 50% = 30 de puncte;
  • contribuție proprie de 62,5% și finanțare AFM de 37,5% = 50 de puncte.

Pentru orice rezultat mai mare de 50 se acordă punctajul maxim de 50 de puncte.

Conform art. 5, art. 6 și art. 19 din Ghidul publicat în Monitorul Oficial.

Cum se calculează punctajul

Potrivit Ghidului final, punctajul proiectului se calculează automat în aplicația AFM, pe baza a două criterii declarate de solicitant la înscriere:

contribuția proprie + capacitatea sistemului de stocare

Fiecare criteriu poate aduce maximum 50 de puncte, iar punctajul total maxim este de 100 de puncte.

Contribuția proprie: punctajul se calculează după formula 30 x contribuția proprie/ finanțarea acordată de AFM

Capacitatea bateriei: fiecare kWh aduce 2,5 puncte, iar punctajul maxim se obține la 20 kWh.

Puterea sistemului fotovoltaic existent nu este inclusă în calculul punctajului.

Câteva exemple:

  • baterie de 10 kWh + contribuție proprie de 25% = 35 de puncte
  • baterie de 15 kWh + contribuție proprie de 25% = 47,5 puncte
  • baterie de 20 kWh + contribuție proprie de 25% = 60 de puncte
  • baterie de 20 kWh + contribuție proprie de 40% = 70 de puncte
  • baterie de 20 kWh + contribuție proprie de 50% = 80 de puncte;
  • baterie de 20 kWh + contribuție proprie de 62,5% = 100 de puncte.

După închiderea sesiunii, proiectele sunt selectate în ordinea descrescătoare a punctajului total, în limita bugetului alocat.

Dacă două sau mai multe proiecte obțin același punctaj, departajarea se face succesiv după:

  1. valoarea contribuției proprii;
  2. capacitatea sistemului de stocare;
  3. data și ora înscrierii în aplicație.

Momentul înscrierii devine astfel relevant doar dacă egalitatea se menține după aplicarea primelor două criterii.


Regulile sunt prevăzute la art. 19 din Ghidul publicat în Monitorul Oficial.

Mai contează viteza înscrierii?

Momentul înscrierii devine ultimul criteriu de departajare atunci când două sau mai multe proiecte au același punctaj.

La egalitate, AFM aplică succesiv următoarele criterii:

  1. valoarea contribuției proprii,
  2. capacitatea bateriei,
  3. data și ora înscrierii în aplicație.

 

Un dosar complet și corect susține eligibilitatea proiectului, iar contribuția proprie și capacitatea declarată determină punctajul și poziția în clasament. Viteza înscrierii intervine numai dacă egalitatea se menține după aplicarea primelor două criterii.

Ce s-a schimbat în Ghidul final după consultarea publică

Ghidul a fost aprobat prin Ordinul ministrului mediului nr. 1.904/2026 și publicat în Monitorul Oficial nr. 775 din 14 septembrie 2026.

În timpul consultării publice, Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE) a semnalat șapte probleme privind accesul la finanțare, punctajul, dimensionarea bateriilor și cerințele tehnice. Compararea acestor observații cu Ghidul final arată ce propuneri au fost preluate integral, parțial sau au rămas în afara programului.

Clasificarea de mai jos reprezintă analiza comparativă a prevederilor, nu o evaluare oficială publicată de Ministerul Mediului sau AFM.

1. Prosumatorii care au deja baterii

✔️ Propunere preluată

Deținerea unei baterii instalate anterior nu mai reprezintă, prin ea însăși, un criteriu de neeligibilitate.

Sistemul de stocare achiziționat prin program trebuie să fie nou. Solicitantul trebuie, de asemenea, să declare că nu a primit și nu va solicita finanțare din alte fonduri publice pentru aceleași cheltuieli eligibile.

2. Corelarea bateriei cu puterea panourilor și consumul casei

➖ Propunere preluată parțial

Ghidul final nu introduce o formulă numerică prin care capacitatea bateriei să fie corelată cu puterea panourilor, producția de energie sau consumul gospodăriei.

Contractul de participare stabilește însă că instalatorul trebuie să monteze sistemul de stocare ținând cont de compatibilitatea tehnică și eficiența energetică în raport cu sistemul fotovoltaic pe care îl deservește.

Capacitatea continuă să influențeze punctajul: fiecare kWh aduce 2,5 puncte, iar punctajul maxim pentru acest criteriu se obține la 20 kWh.

Din punct de vedere practic, capacitatea potrivită ar trebui stabilită în funcție de sistemul fotovoltaic existent, profilul de consum al casei, compatibilitatea invertorului și modul în care va fi utilizată energia stocată.

3. Puterea sistemului fotovoltaic existent și punctajul acordat

✔️ Propunere preluată

Puterea sistemului fotovoltaic existent a fost eliminată din calculul punctajului. Proiectele sunt evaluate în funcție de două criterii:

  • contribuția proprie;
  • capacitatea sistemului de stocare.

 

Fiecare criteriu poate aduce maximum 50 de puncte.

4. Accesul la datele beneficiarului

➖ Propunere preluată parțial

Forma finală detaliază scopurile prelucrării datelor personale, destinatarii acestora, perioada de păstrare și drepturile beneficiarului.

Datele pot fi prelucrate de AFM și de instalatorul validat pentru înscriere, evaluare, implementare, decontare și monitorizare. Ele pot fi transmise furnizorilor de servicii, autorităților și altor entități, în condițiile legii și în măsura necesară derulării programului.

Reprezentanții AFM și organismele abilitate de lege pot verifica investiția, inclusiv la locul implementării.

5. Durabilitatea și protecția bateriilor

➖ Propunere preluată parțial

Numărul minim de cicluri de încărcare-descărcare crește de la 3.000 la 5.000 de cicluri. APCE solicitase un prag de minimum 6.000 de cicluri și precizarea condițiilor în care acestea sunt măsurate.

Ghidul introduce și cerințe mai clare pentru sistemul BMS. Acesta trebuie să monitorizeze temperatura, tensiunea și curenții de încărcare și descărcare și să poată reduce puterea sau opri funcționarea pentru protejarea bateriei.

Condiții precum adâncimea de descărcare, temperatura de testare, C-rate și capacitatea reziduală nu sunt definite în Ghidul final.

6. Încărcarea bateriei din energia produsă de panouri

➖ Propunere preluată parțial

Ghidul prevede că sistemul de încărcare și descărcare trebuie să permită încărcarea automată a bateriei din surplusul de energie produs de sistemul fotovoltaic.

Documentul nu stabilește că bateria poate fi încărcată exclusiv din energia fotovoltaică și nici o metodă prin care să fie demonstrată proveniența fiecărui kWh stocat.

7. Accesul gospodăriilor OFF-GRID

✖️ Propunere nepreluată

Programul rămâne destinat persoanelor fizice care au calitatea de prosumator. Sistemul fotovoltaic trebuie să fie racordat la rețeaua electrică de distribuție, iar solicitantul trebuie să prezinte contractul de prosumator și certificatul de racordare.

Prin urmare, gospodăriile off-grid rămân în afara programului în forma consolidată a proiectului.

Rezultatul consultării, pe scurt

Două dintre problemele semnalate au fost soluționate integral: accesul prosumatorilor care dețin deja o baterie și eliminarea puterii instalației fotovoltaice din punctaj.

Alte patru observații au fost preluate parțial, prin introducerea unor reguli privind compatibilitatea sistemului, protecția datelor, durabilitatea bateriei, BMS-ul și încărcarea automată din surplusul fotovoltaic.

Ghidul nu introduce o formulă de dimensionare în funcție de producție și consum, iar gospodăriile off-grid rămân în afara programului. Acestea sunt regulile definitive aprobate și publicate în Monitorul Oficial; AFM urmează să anunțe perioada de înscriere și detaliile operaționale ale sesiunii.

Sursa oficială a informațiilor:

Întrebări frecvente despre programul Baterii AFM 2026

Cine poate solicita finanțare?

Programul se adresează persoanelor fizice care au calitatea de prosumator și un sistem fotovoltaic racordat la rețeaua electrică de distribuție. Solicitantul trebuie să îndeplinească simultan condițiile prevăzute de Ghid, printre care: să nu aibă obligații restante la bugetul de stat; să nu aibă obligații restante la bugetul local al localității de domiciliu și, dacă diferă, al localității în care se implementează proiectul; să nu utilizeze energia aferentă locului de consum și de producere pentru activități economice sau profesionale; dacă la adresă se desfășoară astfel de activități, consumul aferent acestora să fie contorizat separat de consumul casnic; să nu solicite două finanțări publice pentru aceleași cheltuieli eligibile.

Pot aplica dacă sistemul fotovoltaic a fost instalat prin Casa Verde?

Da. Ghidul final nu condiționează eligibilitatea de modul în care a fost finanțat sistemul fotovoltaic. Pot aplica atât prosumatorii care au beneficiat de un program Casa Verde, cât și cei care și-au instalat sistemul din fonduri proprii, dacă îndeplinesc toate condițiile programului.

Pot aplica dacă am deja o baterie?

Da. Deținerea unei baterii instalate anterior nu reprezintă, prin ea însăși, un criteriu de neeligibilitate. Sistemul de stocare achiziționat prin program trebuie să fie nou, iar solicitantul nu poate cere finanțare pentru aceleași cheltuieli care au fost sau urmează să fie finanțate din alte fonduri publice.

Pot aplica dacă am un sistem fotovoltaic off-grid?

Nu. Programul este destinat persoanelor care au calitatea de prosumator, iar sistemul fotovoltaic trebuie să fie racordat la rețeaua electrică de distribuție. La înscriere sunt solicitate contractul de prosumator și certificatul de racordare pentru locul de consum în care va fi instalată bateria.

Ce capacitate minimă trebuie să aibă bateria?

Sistemul de stocare trebuie să aibă o capacitate de minimum 10 kWh. Pragul a fost redus de la 12 kWh în urma consultării publice. Capacitatea influențează punctajul: fiecare kWh aduce 2,5 puncte, iar punctajul maxim de 50 de puncte se obține la 20 kWh. O capacitate mai mare de 20 kWh nu aduce puncte suplimentare.

Care este finanțarea maximă?

AFM poate acorda maximum 15.000 de lei, TVA inclusă, fără să depășească 75% din valoarea totală a proiectului. Standardul de cost maxim eligibil este de 1.500 de lei/kWh de capacitate instalată, TVA inclusă. Sumele care depășesc această limită sunt suportate de beneficiar din fonduri proprii și sunt incluse în contribuția proprie.

Ce cheltuieli sunt eligibile?

Programul poate finanța: achiziția unui sistem de stocare cu o capacitate de minimum 10 kWh; montajul și punerea în funcțiune a sistemului; TVA aferentă acestor cheltuieli. Sunt eligibile numai cheltuielile efectuate după aprobarea finanțării de către AFM.

Invertorul hibrid este eligibil pentru finanțare?

Nu. Dacă sistemul fotovoltaic existent nu are un invertor hibrid compatibil cu bateria, acesta poate fi instalat cel târziu până la punerea în funcțiune a sistemului de stocare. Achiziția, montajul și punerea în funcțiune a invertorului hibrid sunt cheltuieli neeligibile și se suportă integral din contribuția proprie a beneficiarului.

Ce cerințe tehnice trebuie să îndeplinească bateria?

Sistemul de stocare trebuie: să fie nou și să aibă minimum 10 kWh; să utilizeze tehnologie Li-Ion, LiFePO4, Na-Ion sau o tehnologie echivalentă fără plumb; să beneficieze de o garanție de minimum 5 ani; să asigure minimum 5.000 de cicluri de încărcare-descărcare; să includă un sistem BMS pentru monitorizarea și protejarea bateriei; să fie compatibil tehnic cu sistemul fotovoltaic; să permită încărcarea automată din surplusul de energie produs de panourile fotovoltaice.

Cum se calculează punctajul?

Punctajul se calculează automat în aplicația AFM, în funcție de: contribuția proprie, maximum 50 de puncte și capacitatea sistemului de stocare, maximum 50 de puncte. Puterea sistemului fotovoltaic existent nu este inclusă în calcul. După închiderea sesiunii, proiectele sunt selectate în ordinea descrescătoare a punctajului, în limita bugetului disponibil.

Mai contează viteza la înscriere?

Da, însă doar ca ultim criteriu de departajare între proiectele cu același punctaj. La egalitate, AFM compară succesiv: valoarea contribuției proprii; capacitatea sistemului de stocare; data și ora înscrierii în aplicație.

Ce documente trebuie pregătite pentru înscriere?

Solicitantul trebuie să încarce în aplicația AFM: cererea de finanțare descărcată din aplicație, completată prin tehnoredactare și încărcată fără semnătură; actul de identitate valabil; certificatul de atestare fiscală privind obligațiile către bugetul de stat; certificatul fiscal pentru bugetul local al localității de domiciliu; un certificat fiscal local suplimentar, dacă proiectul se implementează la altă adresă decât domiciliul; contractul de prosumator încheiat pe numele solicitantului; certificatul de racordare pentru același loc de consum; o factură de energie electrică emisă pe numele solicitantului, pentru același loc de consum, cu o vechime de cel mult 6 luni. Documentele trebuie să fie valabile la momentul înscrierii. Cele emise electronic se încarcă în formatul original în care au fost eliberate; scanările sau fotografiile documentelor electronice nu sunt acceptate.

Cine alege instalatorul?

După aprobarea finanțării, beneficiarul selectează un instalator din lista publicată de AFM. Termenul pentru alegerea instalatorului este de 90 de zile de la publicarea listei solicitanților aprobați. Instalatorul selectat are la dispoziție 5 zile pentru preluarea beneficiarului în aplicație. Dacă acesta nu îl preia în termen, beneficiarul poate alege alt instalator validat, în interiorul perioadei de 90 de zile. Instalatorul trebuie să țină cont de compatibilitatea tehnică și de eficiența energetică a bateriei în raport cu sistemul fotovoltaic existent.

Când încep înscrierile?

Procesul de înscriere va începe la data stabilită prin dispoziție a președintelui AFM. Perioada exactă și detaliile operaționale ale sesiunii urmează să fie comunicate oficial de AFM.

Ghidul publicat în Monitorul Oficial reprezintă forma finală?

Da. Ghidul a fost aprobat prin Ordinul ministrului mediului nr. 1.904 din 11 septembrie 2026 și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 14 septembrie 2026. Regulile Ghidului sunt finale. Publicarea sa nu înseamnă că înscrierile au început: AFM trebuie să anunțe perioada sesiunii, să publice detaliile operaționale și să deschidă aplicația pentru solicitanți.

Ghidul stabilește condițiile de finanțare. Alegerea bateriei potrivite începe însă cu sistemul în care aceasta va funcționa: panouri, invertor, instalație electrică, consum și nevoia de backup.

Citește și ce am aflat la Intersolar Europe 2026 despre viitorul sistemelor fotovoltaice și află cum te pot ajuta aceste informații dacă vrei să adaugi o baterie sistemului tău.

La Electro-System urmărim fiecare etapă a programului. Vom reveni cu explicații, simulări și informații actualizate astfel încât să poți lua o decizie în cunoștință de cauză.

Dacă ai deja un sistem fotovoltaic, descoperă serviciile Electro-System pentru sisteme fotovoltaice și mentenanță.

Vezi și experiența Electro-System cu Programul Casa Verde Fotovoltaice.

Rămâi aproape de Electro-System.

Pentru siguranța ta!

Ultimele articole

Informații utile

Descoperă cele mai noi și relevante informații!

Program Baterii AFM 2026: finanțare, punctaj și Ghid

Program Baterii AFM 2026:…

Ghidul final AFM Baterii 2026: cine poate aplica, finanțarea de până la…

Intersolar Europe 2026: viitorul sistemelor fotovoltaice

Intersolar Europe 2026: viitorul…

Ce am aflat la Intersolar Europe 2026 despre fotovoltaice, baterii, invertoare și…

Electrician în căutarea unui job sigur?

Electrician în căutarea unui…

Cauți job ca electrician în Sibiu? Aplică aici Compania Electro-System își mărește…